Societatea noastra functioneaza in sine ca un organism viu. Fiecare dintre noi reprezentam o celula sau o subdiviziune organica a societatii. Fiecare dintre noi este expus la boli si la virusi. Ce se intampla cand mai multi dintre noi suntem rapusi de o boala sau de un virus, iar intreg organismul sufera? Cum ne dam seama ca suntem intr-o pandemie, fie ea si culturala? Si cum ne putem vindeca?

Va propun sa ne imaginam o situatie ipotetica, preluata dintr-un exemplu expus de Malcolm Gladwell in bestseller-ul sau The Tipping Point.

Sa presupunem ca 1000 de turisti viziteaza in aceasta vara Bucurestiul, fiind purtatorii unei tulpine de virus gripal de 24 de ore. Aceasta tulpina are o rata de infectare de 2% – adica 1 persoana din 50 pe care o intalneste purtatorul tulpinii se va imbolnavi la randul sau. Sa presupunem ca 50 este exact numarul mediu de persoane pe care un locuitor sau vizitator al Bucurestiului il intalneste in decursul unei zile, fie la metrou, munca, scoala, etc. In acest moment boala este in echilibru: acei 1000 de turisti vor intalni 50,000 de oameni intr-o zi si vor transmite boala catre 1000 de oameni din cei 50,000 in ziua in care sosesc. In ziua urmatoare acei noi 1000 de oameni infectati vor transmite la randul lor, boala de 24 de ore, catre alti 1000 de oameni, in timp ce turistii s-au reinsanatosit. In acest ritm de imbolnavire/insanatosire, gripa supravietuieste si se mentine constanta pe tot parcursul verii cat si in toamna.

Insa iata ca soseste si sezonul sarbatorilor de iarna. Metrourile si autobuzele sunt mai pline cu turisti si oameni in cautarea cadourilor de Craciun, iar Bucuresteanul intra in contact mediu cu 55 de persoane pe zi in loc de 50. Brusc, intregul echilibru este perturbat. Cei 1000 de purtatori de virus gripal vor intalni in medie 55,000 de mii de oameni pe zi, cu o rata de infectare de 2%, fapt ce se traduce in 1,100 de persoane infectate a doua zi. Aceste 1,100 de persoane, la randul lor se vor intalni in medie cu 60,500 de persoane iar in ziua 3 vor fi infectate 1,210 persoane. In ziua 4 vor fi 1,331 de persoane infectate, la sfarsitul saptamanii aproape 2000 de persoane, si tot asa mai departe, intr-o spirala exponentiala, pana cand Bucurestiul este posesorul unei epidemii generale de gripa in ziua Craciunului.

Din acel moment in care o persoana infectata a inceput sa intalneasca in medie 55 de persoane pe zi in loc de 50 se numeste “The Tipping Point” – momentul critic. In acel moment, un fenomen stabil si ordinar, o gripa de nivel scazut s-a transformat intr-o criza publica de sanatate.

Aceste momente critice sunt momente de o mare sensibilitate – schimbarile facute exact in aceste momente pot avea consecinte enorme. Cele mai mici schimbari pot muta muntii din loc. Gripa imaginata a devenit o epidemie cand numarul mediu de oameni intalniti de purtator a sarit de la 50 la 55 pe zi. Dar daca aceeasi schimbare mica s-ar fi intamplat in directia opusa, sa zicem ca numarul ar fi scazut de la 50 la 45, atunci aceasta schimbare ar fi redus numarul bolnavilor la 478 intr-o saptamana, si in acest ritm in decursul urmatoarelor saptamani gripa ar fi disparut complet. Atentie! Daca numarul ar fi scazut de la 70 la 65 sau 65 la 60 sau 60 la 55 spre exemplu, aceste schimbari nu ar fi fost suficiente sa inlature epidemia. Dar o schimbare EXACT in momentul critic, de la 50 la 45, ar fi fost de ajuns.

Modelul “Tipping Point” nu este nou, a fost expus in mai multe lucrari clasice de sociologie (pentru cei interesati, va pot da indicatii in acest sens).

Ce am vrut sa subliniez prin acest articol, este de fapt ca o schimbare, oricat de mica, la momentul oportun, poate face minuni. Traim intr-o societate bolnava, gripata: de incultura, de “personalitati” incompetente, de preacurvie politica, de exemple negative. Cu cat raspandim mai mult si expunem mai multi oameni la acesti virusi, cu atat societatea noastra, ca ansamblu, va deveni mai bolnava. OMS-ul a declarat nivelul 6, de alerta maxima, in ce priveste gripa porcina. Noi ar trebui sa declansam nivelul 7, pentru gripa culturala, educationala si politica pe care o respiram.

Suntem parte dintr-un organism social. Ne putem virusa sau putem lupta impotriva virusului – putem crea si prescrie NOI antibioticul celui de langa noi. Prin puterea exemplului, prin faptele noatre, orisicat de mici. Doar impreuna, putem ajunge la acel moment critic si doar impreuna putem inclina balanta in directia opusa. Nu prin exod, nu prin negare, nu prin indiferenta, nu prin nepasare si complacere. Ci prin responsabilitate, prin conduita si prin pasiune in ceea ce facem. Prin grupurile mici de prieteni si prin networking-ul sanatos, prin comunitatile de oameni responsabili pe care le putem crea. Prin vointa, prin valori, prin cultura si educatie, prin faptele si actiunile noastre. Curaj! „If it’s not happening it’s because you’re not doing it!” – Thomas Friedman.

De ce un blog? Pentru a transmite ceea ce simt, gandesc si realizez. Pentru a aduce aproape prietenii si tinerii. Pentru a construi ceva IMPREUNA. Pentru a informa pe toti de oportunitati. Pentru a dezbate sanse si principii. Pentru a pune bazele unui networking de calitate. Pentru VOI.

Şi când mă pun la birou cu vraful de cursuri în faţă mă loveşte o dureereee… da ştiţi cum? O nevralgie puternică cred; mi se împăienjenesc ochii; gândul zboară brusc departe departe de parca aş avea febră şi delirez. Va spun doctore, e grav şi nu mai suport. Până mai ieri credeam că e alergie. Mă înroşeam, transpiram tot, mai beam o cafea şi mai rău tremuram. Şi uite aşa ochii deveneau mici ca la chinezi şi roşii. 

Ce se întâmplă doctoreee? Ce mă fac!? Cum scap!? De ce anume sufăr!? Ce să fie? Stresiune!? Ce mai é şi asta? Cum? Boala studenţilor? Păzească sfinţii! Şi remediul doctore? Şi remediul? 

Prescripţie medicală: inspiraţi adânc, daţi play la filmuleţul de mai jos, imitaţi personajele timp de 3 minute în fiecare pauză de studiu şi apucaţi-vă din nou de lucru.

Atenţie! Acest medicament se poate elibera şi fără prescripţie medicală! A se evita folosirea în exces pentru că poate crea o gravă dependenţă! Pentru orice efect secundar lăsaţi un comment. 

Multă baftă în “stresiune”!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lyjq9RJ-_yM&hl=en]

Ce este o prietenie în ziua de azi? Am întrebat mai multe persoane şi am primit mai multe răspunsuri:    

“Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc.”

“Într-o prietenie, lucrul cel mai greu nu este de a ne da pe faţă defectele dinaintea unui prieten, ci de a-l face să şi le vadă pe ale lui. “

“Toţi oamenii te aud când vorbeşti; prietenii însă înţeleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep şi ceea ce n-ai spus în cuvinte.”

Sau, am găsit pe un alt blog o explicaţie mai savantă: “Analizând cu atenţie originile prieteniei, am ajuns la concluzia că este bazată pe nevoia omului de socializare, de comunicare. Omul este o fiinţă sociabilă cu nevoi, el fiind mereu în căutarea unui mijloc de a se exprima. Şi atunci când doi oameni se întâlnesc, fac schimb de idei, impresii şi îşi dau seama că au concepţii, pasiuni comune, se întâmplă ceva frumos. Se naşte o conexiune care depăşeşte nivelul lumii palpabile, transpărând astfel în metafizic.”

Cuvinte foarte frumos aşezate. Şi da, cred că sunt bune definiţii ale prieteniei. Prietenia este universal valabilă, şi a existat de la începuturi pe pământ. Fie că e vorba de animale, primate, sau orice formă de viaţă, cu toţii ne căutăm prieteni. E un proces laborios de multe ori să găseşti un prieten adevărat. Alte ori e o simplă joacă cu final fericit. Indiferent de modalitate, un prieten adevărat în ziua de astăzi este o comoară. Iar dacă îl găseşti te îmbogăţeşti. 

Să nu încetezi niciodată să cauţi prieteni adevăraţi. Şi cea mai bună modalitate să îi găseşti: fii tu un prieten adevărat pentru cel de lângă tine! 

Vă invit să vizionaţi o întâmplare care vă va demonstra că într-o prietenie doi pot fi atât de diferiţi, însă atât de prieteni. 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Hvox-lWanZU&hl=en]

Aştept comentariile şi sugestiile voastre legate de noul topic. 

Au fost premiate cele mai bune proiecte implementate de sectorul neguvernamental din România în anul 2007.

ASER a participat la gală cu un proiect înscris: L’ASERumanitar, în cadrul secţiunii “Servicii sociale pentru categorii defavorizate”. Cu toţii am fost foarte bucuroşi să aflăm că ASER a câştigat drept distincţie din partea juriului o menţiune prin acest proiect! Munca întregului colectiv implicat în acest proiect, trup şi suflet, a fost minunat răsplătită în cadrul galei de aseară. Ţin să felicit pe Alina Aron, coordonatoarea proiectului, care a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect extrem de reuşit şi îi urez încă o dată La Mulţi Ani pentru că ieri a împlinit 21 de ani! Ce cadou frumos de ziua sa J

Am crezut cu toţii în acest proiect încă de la bun început. Nu ne-am propus să ajungem acolo sus şi să fim un mare succes. Ne-am propus să aducem o valoare, să ajutăm o comunitate de copii defavorizaţi, să dăm tot ce e mai bun din noi ca să le redăm un zâmbet în sufletul lor de copil. Şi ASER a reuşit asta la ultimul Crăciun. Este cel mai de preţ lucru. Că am ajutat aceşti copii. Succesul este merituos şi ne încântă, însă şi mai mult ne uneşte plus valoarea pe care am adus-o în inimile acelor oameni.

Felicitări ASER ppl! Să nu ezitaţi niciodată să vă implicaţi în ajutorarea celui nevoiaş. Oricât de mică ar fi contribuţia voastră. Un proiect mic poate schimba mentalităţi multe. Iar recunoaşterea apare pe parcurs şi schimbă alte mentalităţi. Împreună, pas cu pas, putem schimba ceva în bine!

Vă invit la final să vizionaţi o melodie celebră, cântată de voci excepţionale, şi care ar trebui să fie un laitmotiv pentru noi toţi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jcrwu6WGoMs&hl=en]

În ASER am iubit: chipurile oamenilor de lângă mine; mâinile strânse ferm înainte de întâlniri; plânsetele sincere din C7-uri; zâmbetele voastre; zâmbetul sufletului meu.

ASER a fost muza mea. A viitorului meu. A fost sunetul cel mai frumos pe care mi l-a redat până în prezent vioara vieţii. Inspir adânc şi retrăiesc la fel de intens poate clipele pe care nu o să le uit: succesele pe care le-am cunoscut împreună, eşecurile, grijile, stresul şi dezamăgirile la care am pus umărul fiecare şi pe care le-am doborât ca pe nişte bolovani la vale. Şi din care am învăţat cum să evoluăm. Încotro să evoluăm. Am dansat pe ritmurile cunoaşterii. Am cunoscut bucurii, am cunoscut tristeţi, ne-am apropiat unul de celălalt, ne-am împăienjenit idealurile. Am ţesut împreună rodul muncii noastre. Am găsit acele persoane de care sufletul meu este cel mai apropiat şi pe care ştiu că oricând voi avea nevoie mă voi putea baza. Am aflat de ce este importantă sinceritatea. Teama de eşec, am trăit-o cu toţii. Dar ce moment mai oportun ca să o trăieşti în drumul vieţii decât ASER. Locul unde poţi greşi şi în acelaşi timp învăţa. 

Am învăţat ce calităţi deţin. Am învăţat ce lipsuri am. Am exercitat funcţii de leadership. Am coordonat şi mi-am impus punctul de vedere atunci când a fost necesar. Aici am aflat cum se defineşte un lider bun, ce greşeli am făcut pe care să nu le mai fac. Am învăţat cum se uneşte o echipă. Am văzut lucrul acesta zi de zi, clipă de clipă, bucurie de bucurie. Ca nişte magneţi minusculi, complementari, ne-am apropiat spre un numitor comun. Cu un scop comun: ASER, proiectele în care am crezut, voluntariatul, dar mai presus de toate: prietenia şi bucuria de a ne dezvolta împreună. 

Nu pot cuantifica cât am crescut în anii ASER. Însă cu siguranţă am crescut cât alţii în 10. 

A venit momentul să lăsăm loc unei noi generaţii, în care regăsesc ambiţia de a reuşi, de a se afirma, de a fi cei mai buni! În al 11-lea an sunt sigur că ASER va completa echipa succesului. Voi fi în continuare alături de ASER, pentru a îndruma şi a păşi alături de noua generaţie, spre un nou răsărit. 

ASER. O etapă din viaţă. Care peste ani şi ani va fi cu siguranţă una din cele mai frumoase.

Vă invit să vizionaţi la final un filmuletz superb despre viaţă şi momentele sale importante.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=z-8W5BHJT30&hl=en]

Ei bine, vorbim despre un student la o facultate de prestigiu. Din lume. Nu ASE, nu Româno-Americană, nu Poli. Vorbim de faimă şi prestigiu prin excelenţă, prin rezultate, prin recunoaştere internaţională, prin curricula extraordinară, prin profesori excepţionali, modele de urmat în viaţă, şi prin calitatea studenţilor care frecventează cursurile. Frecventează! Adică 98% din cursuri ei participă ACTIV la ele. Şi e clar şi de ce. Cine nu ar face-o?

Deci cine ajunge acolo?! Cel tocilar? Cel cu bani mulţi? Nu dragii mei. Or fi şi ei pe listă, bravo lor, însă sunt minoritari. Ajunge acolo cel motivat. Cel care ştie ce vrea de la viaţă. Nu cel care se trezeşte de dimineaţă, cu un plan mărunt schiţat pentru ziua de azi, pentru săptămână şi poate pentru luna asta; şi care mai rău, la final de lună se uită înapoi şi din planul lui a dus la bun sfârşit 30% din ce şi-a propus. No way! ASE –> master ASE –> job pe viaţă! să vină bănuţul, lăsăm pasiunea deoparte. Cam ăsta e traseul lui în 90% din cazuri. 

Vrei la Harvard? S-o crezi tu! Sau să i-o spui lu’ Mutu. Da, fotbalistul. El măcar are banii şi cine ştie, poate îl acceptă din toamnă dacă aplică. Tu nu. Stai în pătutz. În băncutza scrijelită de copiuţe din amfiteatrul din ASE. 

Da, îţi trebuie note bune pentru o facultate de prestigiu şi pentru o bursă. Poate nu e punctul tău forte. Însă nu e şi unicul criteriu de admitere. Contează poate chiar mai mult rezultatele la teste standardizate (SAT, GMAT, GRE, TOEFL, IELTS, etc). Te pregăteşti câteva luni intens şi le iei cu notă mare! Nu e aşa greu. În egală măsură contează activităţile extraşcolare. ONG-uri; proiecte în care ai fost implicat; schimburi internaţionale; training-uri; practică pe lângă teorie. Dovedeşte-le ca eşti ACTIV şi pasionat de ceea ce faci. Şi eseurile. Învaţă bine o limbă străină. Pune pe hârtie povestea vieţii tale. Fii creativ. Nu se caută un pui de geniu ca să fie admis. Pe TINE te caută. Nu tu cel trântor. Nu leguma de la suprafaţă. Te caută pe TINE, omul activ, omul pasionat, omul MOTIVAT, cel care ŞTIE ce vrea de la viaţă şi cel care LUPTĂ pentru ca visele sale să devină realitate. Crezi că nu te identifici? Mai gândeşte-te o dată. 

Nu cumva eşti chiar TU? Nu cumva ştii că poţi ajunge acolo însă nu ştii CUM şi pe UNDE se intră? Dă-i un „zoom out” şi fă ordine în viaţa ta. Ia atitudine. Nimic nu e imposibil. Uită-te la Mutu. Cască ochii bine şi o să vezi că găseşti şi intrarea spre drumul propus.

Vă spun asta pentru că am interacţionat cu peste 20 de persoane admise la astfel de universităţi în ultimii ani. Si ce vă spun e realitate. Sunt în primul rand oameni MOTIVATI şi care ştiu ce vor de la viaţă.

Aşadar răspunsul zace doar în tine. Şi uită-te la filmuleţ. Nu cumva recunoşti pe cineva acolo? Aştept răspunsurile voastre.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NU0wXxDEenk&hl=en]

Te-ai întrebat nu o dată, încotro s-o apuci; ce să faci mai departe cu viaţa ta. Te uiţi înainte şi totul este în ceaţă. Nu ştii dacă mergi pe un drum sigur sau dacă poate vei cădea la următorul pas. Eşti nesigur. Fie că e vorba de aparent o simplă decizie, un da ori ba, ştii prea bine că următorul pas va fi influenţat de ce alegi. Aşa că teama unei alegeri, indecizia, frământările, dansează toate mai cu foc în mintea ta. Şi poate şi în sufletul tău. Fie că e vorba de alegerea unei facultăţi, unui job, de cum o să te îmbraci, de ce cadou faci şi cum va fi interpretat, de ce cuvinte să-i spui jumătăţii tale, sau poate e vorba de  recunoaşterea greşelilor, sau de puterea de a spune stop unui viciu, şi exemplele pot continua la nesfârşit, ei bine, toate sunt la un moment dat o problemă. Variabile într-o ecuaţie ce îşi caută soluţia. Cea optimă. Şi nu are nimeni cum să îţi spună acum dacă raţionamentul tău este corect, aşa că va trebui să treci tu singur obstacolul acesta şi să faci o alegere. 

Şi aşa apar grijile. Şi stresul. Şi acele “breakdowns” sau momente în care parcă te opreşti din ţesut. Imaginează-ţi că eşti un păianjen şi acum faci acel salt de care vorbeam în post-ul precedent. Şi implicit firul de mătase pe care îl tragi după tine marchează o nouă traiectorie, deci redai o noua formă pânzei de păianjen al cărei artist eşti. 

În momentele mai grele, de care aminteam mai sus, ajungi să te încurci în pânza ta. Şi să crezi că ţesătura ta, tot ce laşi în urmă, nu are valoare. Dar asta e doar în aparenţă. De ce zic asta?

Pentru că viaţa este ca un film. Ai o cameră, şi tu eşti regizorul. Acum filmul prezintă ţesătura aceea încurcată în care te afli, însă camera e pe zoom in. Şi astfel vezi doar ţesătura alambicată şi greutăţile care au stat la formarea operei. Însă în alt moment, într-un cadru ulterior, vei găsi acea scânteie regizorală, vei da zoom out şi ţi se va înfăţişa măreţia operei, a vieţii în sine. Vei realiza că toate acele greutăţi şi lucruri complicate în esenţă, sunt parte dintr-o capodoperă. Însă asta nu înseamnă că suntem toţi meniţi să fim regizori buni. De aici apare şi diferenţa între un film bun şi altul nesemnificativ, mediocru. Mulţi nu reuşesc să dea zoom out şi să dea valoare filmului, să-l transpună pe „ecran” cu adevărat artistic.  

Aşa că, atunci când te afli într-o dilemă, în faţa unui obstacol pe care nu ştii cum să-l treci, să nu te laşi descurajat. Caută în stânga şi în dreapta ta răspunsuri, cere sprijinul prietenilor tăi şi al celor apropiaţi sau înţelepţi pentru a lua o decizie, pune totul în balanţă şi ia o decizie, cea personală şi în care crezi. Nu contează că acum totul pare o mare încurcătură şi eşti nesigur pe ţine. Vei ajunge la momentul filmului când vei da zoom out şi vei vedea de fapt că totul se leagă. Şi vei realiza că de fapt tot traseul tău, aparent incoerent, e de fapt un scenariu frumos. Şi vei scoate astfel un film de Oscar, şi cine ştie… poate unul din cele mai bune create vreodată. Şi ce e frumos e că filmul nici măcar nu trebuie să fie faimos ca să fie unul reuşit. Nu. Trebuie TU să ştii că e cel mai bun scenariu şi cel mai bun montaj: Filmul Vieţii Tale. Aşa că nu mai sta pe gânduri şi pregăteşte-te să mergi mai departe!

Orice obstacol pe care îl trecem se materializează în cunoaştere, într-o piesă din personalitatea noastră. Ajută la formarea noastră ca individ, ca om. Fiecare decizie pe care o luăm ne modelează aspectul. Şi creştem, încetul cu încetul. Şi dacă la început suntem departe de a vedea clar o perspectivă, dacă suntem scufundaţi adânc într-un ocean de incertitudini, şi ducem lipsă de resursele necesare să ieşim la suprafaţă, ei bine ai răbdare. Şi continuă să construieşti. Să iei decizii, să depăşeşti probleme. Să calci drept înainte, fără regrete. Şi fiecare situaţie te modelează, îţi redă un trup, şi eşti din ce în ce mai aproape să ieşi la suprafaţă. Şi în final vei reuşi. Vei fi acel om pe care l-ai visat mereu, vei reuşi să ieşi la suprafaţă şi vei reuşi să luminezi cu privirea o altă perspectivă, de sus, de ansamblu, şi vei vedea ce capodoperă este viaţa şi filmul ei. 

Vă îndemn pe toţi să vizionaţi un scurt-metraj excelent, care transpune artistic spusele mele de mai sus. Curaj dragilor! Să regizaţi magnific filmul vieţii!   

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CJTV_0MWWyw&hl=en]

Orice are un inceput. Fie ea idee, fie el un gest, fie zambetul unei noi dimineti. Asa si acest blog. Nu am realizat importanta si utilitatea unui blog pana cand am participat la un training sustinut colectivului ASER de catre Bogdan Gavrila. Pot asemana indecizia mea precedenta acestui training, drept un obstacol de lunga durata de care m-am lovit. Iar obstacolele sunt de tot felul. M-am decis insa sa risc si sa sar. Sa depasesc acest obstacol. Sper sa fie primul dintr-o serie de salturi reusite.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oVn1lxhAqLU&hl=en]

Ne lovim de obstacole la tot pasul si avem nevoie de “injectii cu adrenalina” pentru a le depasi. Insa rezerva lor este limitata. Nu avem mereu necesarul pe stoc si ne oprim. Nu facem acel pas. Nu luam o decizie pentru ca este riscant. Tremuram la gandul unui esec, tremuram la gandul unei suferinte si “injectii” nu mai sunt. Le numesc momente moarte. Insa cel mai riscant e ca aceste momente sa fie momentele-cheie. Momente cu care poate nu o sa te mai intalnesti, momente de rascruce. O bifurcatie in drumul vietii. Ajungi in fata ei, scoti harta, analizezi cirscumspect implicatiile si trebuie sa iei o decizie: mergi inainte pe drumul mai lung dar sigur, batatorit de majoritatea semenilor, sau cotesti, mergi pe drumul negru, unde risti sa te lovesti si sa te impotmolesti, insa poti ajunge mult mai departe, inaintea tuturor, si in acelasi timp sa dobandesti ceea ce prea putini detin: cunoastere, forta interioara, spirit de invingator, recunoastere si puterea sa aduci schimbarea.

Poate ca suna totul foarte abstract acum, insa aceasta descriere se pliaza sub toate aspectele vietii: profesional, sentimental, educational si multe altele. Iar pe bancile facultatii esti primul in linie sa te confrunti cu aceasta dilema. Ai multe intrebari si multe directii, multe obstacole si multe perspective. Rezervele sunt limitate in acest stadiu si depinde doar de tine sa le folosesti intelept. Aparentele insala asa ca poti face usor risipa de puteri concentrandu-te pe ce nu este important. Si sa le duci lipsa atunci cand trebuie sa depasesti adevaratele obstacole. E greu sa ai o viziune clara, sa stii ce e mai bine pentru tine inca de pe acum. Apeleaza insa cu incredere la mentori, la cei cu experienta de viata, la sfaturile lor, la prietenii adevarati. Culege din stanga si din dreapta parerile lor, si ajuta-te de ele sa iti formezi TU adevarata opinie: cea personala, cea justa. Imbina rationalul cu emotionalul. Uneori EQ trebuie sa fie mai mare decat IQ si viceversa. Fii sincer cu tine, si nu ezita. Fii hotarat odata ce ai luat o decizie, si urmareste-ti obiectivele. Orice ai face, si orice drum ai alege, un singur lucru sa iti fie clar: NU regreta. Nu ai de ce. Viata e un paienjenis imens iar traseul tau e un fir din el. Nu te gandi daca ti-ar fi fost mai bine sau mai rau. Nu ai cum sa cuantifici cum ar fi fost. Ai fi avut poate mult mai mult in stanga ta insa mult mai putin in dreapta.

Asa ca mergi inainte pe firul tau. Incetul cu incetul vei dobandi acea experienta si vei stii cand poti sa sari la un nivel superior. Un lucru te sfatuiesc: nu sta in banca ta! Ridica-te cat mai sus si pregateste-te sa sari catre un nou nivel. Ia-ti inima in dinti si risca. Nu te limita la teoria din facultate. Ridica-te, urca-te in varf si sari! Agata-te de practica. Fii voluntar. Pune o rotita in miscare. Poate intr-o zi ea va urni un intreg mecanism. Ridica si tine capul sus pe umeri si da mana cu cei din jur. Strange-ti o armata de prieteni, propuneti-va planuri marete ACUM cat sunteti indreptatiti sa o faceti, cat aveti sansa si oportunitatile. Luptati pentru cauze nobile. Creati impreuna: proiecte, prietenii, conceptii, idealuri, ONG-uri, panze rezistente de paianjen. Si usor usor veti ajunge sus, acolo unde v-ati propus. IMPREUNA.

Incepand de azi, cu prilejul sfintelor sarbatori de Pasti, va invit pe toti sa ne alaturam, sa cream impreuna, sa depasim impreuna obstacolele vietii. Doresc ca acest blog sa devina un popas pentru oricare dintre noi, unde sa punem acele intrebari si sa gasim acele raspunsuri care ne vor ajuta in drumul paienjenos al vietii.

Hristos a Inviat!